CRESTEREA FAZANILOR
PARTICULARITATI BIOLOGICE
FERMA DE FAZANI
REPRODUCTIA LA FAZANI
CRESTEREA PUILOR DE FAZANI
PRODUCTIA DE OUA
HRANIREA FAZANILOR
MALADIILE FAZANILOR
FUNDAMENTAREA PRODUCTIEI

FERMA DE FAZANI

Modele de ferme de fazani

 

Datorită faptului că fazanul nu a fost domesticit, creşterea lui în captivitate prezintă anumite particularităţi, aşa că sensul de extensiv, semintensiv şi intensiv este cu totul altul decât cel cunoscut la păsările domestice de fermă.

Comportamentul crescătorului de fazani trebuie să fie unul special, faţă de orice specie sălbatică, să evite stresul de orice fel, care poate avea efecte dăunătoare nebănuite, atunci când comportamentul faţă de această specie este brutal, fără menajamente şi precauţii deosebite.

Pentru crearea unor ferme de creştere a fazanilor trebuie ales un loc liniştit, ferit de vânt, bătut de soare, unde iarba se usucă uşor.

Crescătoria de fazani poate fi construită din cărămizi, scânduri sau din pereţi de beton. Fazanii maturi sau aflaţi în creştere pot fi crescuţi, în perioada neproductivă, în crescătorii comune. De obicei, acestea sunt reprezentate de un şopron sau streaşină, înconjurată din 3 părţi şi vând o comunicare directă cu o volieră. Voliera se construieşte din plasă de sârmă, cu înălţimea de 2-2,5m, marginea de sus trebuind să fie răsfrântă spre interior, pentru a se preveni evadarea păsărilor. Ochiurile plasei pot să aibă dimensiuni de la 2x2cm pe o înălţime de 1m, iar peste această înălţime se poate folosi o plasă cu ochiurile de 4x4cm. În acest fel, păsările sunt apărate de animalele de pradă şi alţi dăunători. Acoperişul volierei poate să fie realizat tot plasă de sârmă, fixată pe stâlpi din lemn sau metal, dispuşi la o distanţă de 4-6m unul de celălalt. Baza construcţiei trebuie să fie din beton, cu o adâncime pe perimetru de până la 80 de cm, pentru a nu se permite rozătoarelor sau altor animale de pradă să treacă pe sub plasa de sârmă. Unii crescători de fazani preferă să folosească în locul plasei metalice, ca plasă de acoperire, o plasă din material sintetic, deoarece în cazul creşterii unei rase mai bătăioase, atunci când se încaieră, păsările zboară pe verticală şi se pot răni.

În perioadele cu vreme mai nefavorabilă, mai ales iarna, fazanii se adăpostesc sub streaşină. În aceste voliere comune, fazanii sunt adăpostiţi, de obicei, pe timpul iernii până la începutul sezonului de împerechere. Dacă se realizează construcţii mai uşoare, pentru a se evita pătrunderea frigului, este recomandabil ca pe lângă pereţii volierei, în afara împrejmuirii, să fie aşezate baloturi de paie sau rogojini care protejează de frig şi vânt.

Odată cu apropierea anotimpului de înmulţire, fazanii sunt aşezaţi în voliere mai mici, aşa numitele cuşti pentru cuibul de ouă. Pentru o familie de fazani este necesară o cuşcă cu suprafaţa de 4-6m2 (2x2 sau 2x3m), iar pentru fazanii cu coada mare este necesar ca această suprafaţă să fie ceva mai mare (4x4 până la 5x6m). O parte din volieră se acoperă cu o folie de plastic sau cu rogojini, care o păzesc de vânturi puternice şi de soare.

Masculii sunt foarte agresivi şi iritabili şi se lovesc cu ciocul prin gardul de sârmă. Iată de ce volierele se acoperă, suplimentar, cu un înveliş opac (din plastic, tablă, PFL, rogojină) la o înălţime de 45-50 cm de la sol. În cazul volierei permanente este preferabil ca aceasta să aibă podele mai calde, din cărămidă sau asfalt, acoperite cu 4-5cm de nisip. Trebuie evitată podeaua din pământ sau lut deoarece poate o fi o sursă de infestare cu paraziţi, bacterii, mucegaiuri. În plus în timpul iernii sau după ploaie se transformă în noroi iar păsările capătă o înfăţişare neatrăgătoare.

Atunci când sunt crescute rase de fazani iubitori de căldură şi când există şi condiţii climaterice mai uscate, lângă volieră se ataşează un coteţ de păsări. Pentru fiecare pasăre se alocă 2-3m2 din suprafaţă. Dacă se ia în considerare natura sălbatică a fazanului, este de dorit ca condiţiile din volieră să se apropie , cât se poate de mult, de cele din mediul natural. Legătura cu lumea vegetală trebuie să fie extinsă la maximum. În fermele mari, terenul este cultivat cu plante, precum lucerna, trifoi, rapiţă, eventual se pot planta şi arbuşti şi copăcei, care să satisfacă instinctul fazanilor de a se ascunde, pe de o parte, iar pe de alta, mărind valoarea decorativă a volierelor: molizi, gutui sălbatic, pin negru, păducel, stejar, salcâm.

Volierelor trebuie de asemenea să fie împodobite cu ramuri uscate de copaci, bolovani, trunchiuri de copaci, care să le dea animalelor iluzia mediului lor natural.

În unele crescătorii se fac nişte voliere uşoare şi mobile, care se mută periodic, o dată la 2-3 zile, dintr-un loc în altul. Acestea constau dintr-un cadru realizat din scânduri peste care se întinde o plasă de sârmă. Se dispun la 10-15m una de alta, în formă de tablă de şah, pe un teren cu o vegetaţie bogată.

În fermele mari pentru creşterea fazanilor, cuştile pentru depunerea ouălor se dispun pe câteva rânduri, cu un coridor de lucru între ele. Sub streaşină se pune un cuibar pentru depunerea ouălor însă este posibil ca femela să nu-l agreeze şi să-şi facă alt cuib pe pământ sau în arbuşti. Pentru a da posibilitatea păsărilor de a dormi la înălţime de sol, în cuşcă se pun nişte putini de circa 1m înălţime. În cuşcă se mai pun adăpătoare, un jgheab pentru mâncare, o troacă pentru nisip şi alte substanţe minerale, precum şi o lădiţă cu nisip amestecat cu cenuşă, pentru spălare.

În fermele pentru vânătoare, care dispun de terenuri întinse, pe o suprafaţă de 20 m2 se instalează 10 fazani adulţi sau 15 fazani aflaţi în creştere.

 

Creşterea naturală (sistemul de creştere extensiv)

 

În acest sistem, ecloziunea se face în mod natural, cu cloşti(găini), cu ouă procurate de la făzănării organizate sau ouă recoltate din terenurile de vânătoare, din cuiburile periclitate. Puii, după ecloziune, se cresc în mod natural, cu ajutorul cloştii adoptive, până la vârsta de 60-90 de yil, când sunt părăsiţi de cloşti.

Sistemul de creştere cu cloşcă captivă înlătură neajunsurile creşterii cu cloşti în libertate. În acest sistem, cloşca este închisă într-o cuşcă (cutie de creştere), având dimensiuni de 70x70cm pentru găina cloşcă.

Cutia de creştere este un miniadăpost, închisă complet pe 3 laturi şi acoperită, latura a 4-a (faţada) este prevăzută cu stinghii, în poziţii verticale, la distanţă, astfel încât să nu permită ieşirea puilor, astfel că joacă rolul unei „crescătoare artificiale”, care prin cloşcă asigură căldura necesară puilor în primele zile de viaţă şi în continuare, până ce puii părăsesc cloşca.

Hrana pentru cloşcă se administrează în faţa laturii prevăzute cu gratii, în imediata apropiere a acesteia, aşa fel încât cloşca să ajungă cu uşurinţă să consume hrana.

          Cutiile de creştere se pot amplasa pe terenuri cu vegetaţie bogată şi valoroasă (lucerniere sau trifoişti cu talie foarte mică – cosite frecvent), care se mută dintr-un loc în altul, la intervale de câteva zile.

          În jurul cuştilor se amenajează volierele din plasă, cu ochiuri foarte mici (ceva mai mici de 2x2cm), care să nu permită puilor să iasă şi să-i ferească, în acelaşi timp, de anumite răpitoare.

          Terenul de amplasare a cuştilor este bine să fie pe sole cultivate cu plante care atrag insectele (recomandabil lucerniere sau trifoişti). Locurile alese pot în pădure, în poieni sau în imediata apropiere a pădurilor, sau în câmp, sub unii arbori care să asigure umbra necesară.

          Cu o săptămână înainte de amplasarea cuştilor în câmp, lucernierele vor fi cosite în fâşii paralele, late de 3-4m, despărţite una de alta de zone de 15-20m, astfel încât puii să găsească frunze verzi, crude şi insecte, dar să se şi ascundă în vegetaţia mică (lucernă sau alte plante).

          Pe măsură ce vegetaţia creşte, aceasta va fi cosită, în timpul nopţii, când puii sunt închişi, astfel asigurând puilor, permanent, hrană naturală (plante verzi, fragede şi insecte) de bună calitate.

          Cutiile de creştere se amplasează pe pajişti, în rânduri paralele, la 25-30m una de alta.

          Cutiile pot avea pardoseala din plasă de sârmă cu ochiuri foarte mici, iar în zonele cu precipitaţii foarte abundente, pardoseala poate fi construită din carton asfaltat, iar cutia va fi aşezată pe un strat de nisip, uşor mai ridicat (5-7cm).

Pe o “pajişte de creştere” se grupează, pe cât posibil, pui din serii apropiate de ecloziune (naturală sau cu cloşti).

          Pe primele 2-3 zile de viaţă, puii sunt ţinuţi închişi în cuşti de creştere sau într-o îngrădire de plasă mică, de câţiva mp, până ce învaţă să vină la chemarea cloştii. În aceste 2-3 zile hrana puilor se administrează lângă cloşcă, care va chema puii la mâncare. Din a 4-a zi puii sunt lăsaţi să caute şi ei hrana, fiind chemaţi pentru consumul tainului de hrană de către îngrijitor. Practic, lăsarea puilor liberi în pădure şi sălbăticirea acestora se fac la vârste variind de la 60 la 90 de zile, în situaţia în care fazanii se cresc pentru popularea fondurilor de vânătoare.

Creşterea în captivitatea a fazanilor (sistemul semiintensiv)

 

Se practică în voliere de ouat, împărţite în compartimente cu suprafaţa de 18-20mp pentru fiecare familie formată dintr-un mascul şi 6 femele.

De asemenea. Pot fi folosite “volierele  de grădină”, pentru loturi de 25 de fazani la 100 făzăniţe (raport 1:4), cu suprafeţe de 500-700 mp. Ouăle obţinute de la făzăniţe pot fi incubate natural (cu cloşti) şi puii se cresc cu cloşti captive. În cazul în care creşterea se face pentru popularea fondurilor de vânătoare, puii obţinuţi se vor elibera la 60-90 de zile în pădure, odată cu fazanii adulţi, dacă fazaneria îşi lasă puii să se obişnuiască cu acestea. Puii vor fi chemaţi de îngrijitor prin fluierături scurte, permanent cu aceeaşi melodie. Seara, pentru culcare, îngrijitorul va închide puii să fie cât mai egal repartizaţi în fiecare din cutii.

În momentul în care se observă că numărul de insecte pe o anumită parcelă se reduce, cutiile de creştere, cu cloşti şi pui, se mută pe o altă parcelă.

Treptat, pe măsură ce puii devin mai independenţi de cloşti, şi încep şă doarmă pe crengile unor copaci sau arbuşti (în interiorul volierei), se reduce numărul de cloşti, cutiile de creştere rămânând însă pe loc (ca locuri de refugiu şi adăpost), iar hrana se administrează ca şi până atunci, în apropierea acestora. După ce se îndepărtează cloştile în totalitate, hrana se depune în apropierea cărărilor spre pădure sau chiar în pădure.

 

Creşterea intensivă a fazanilor

 

Se practică folosind sistemul de creştere pe toată durata vieţii economice a fazanilor. În acest sistem, fazanii sunt crescuţi toată viaţa închişi în voliere, hale adăposturi pentru ouat şi pentru iernat. Puii se obţin prin clocit sau prin incubaţie artificială, putând fi crescuţi natural sau artificial.

Puii pot căpăta destinaţii diferite, cei obţinuţi din loturile de elită se cresc până la maturitate pentru împrospătarea efectivului matcă destinat producţiei.  Altă categorie de pui pot fi crescuţi pentru producerea de carne sau pentru repopularea fondurilor de vânătoare. Popularea fondurilor de vânătoare se face la vârsta de 90 de zile a puilor.

Producţia de ouă a făzăniţelor sălbatice nu depăşeşte 25-30 de ouă, în timp ce femelele selecţionate pot realiza producţii de 65-80 de ouă/cap/sezon de ouat.