Creşterea puilor
de fazan în condiţiile oferite de gospodărie nu este grea, în special arunci când ouăle au fost clocite de
cloşcă. Cloşca are grijă de ei şi îi păzeşte. În practica de amatori, de multe ori se folosesc
cuşti pentru creştere, câteodată cu o lădiţă pentru ecloziune.
Lădiţa pentru ecloziune trebuie să aibă o lungime de 60cm, o lăţime de 50cm, înălţimea
posterioară de 50cm şi de 40cm în cea din faţă. Acoperişul cu streaşină este puţin
aplecat, mobil parţial sau în totalitate, pentru aerisire. Peretele din faţă are două uşi, care se
deschi deasupra jgheabului. Una este din şipci, late de 15-20mm, fixate la o distanţă de 6cm una de alta şi
se foloseşte pentru închidere pe timpul zilei. Cealaltă este acoperită cu o plasă deasă. Cu aceasta
cuşca este închisă pe timpul nopţii. Lădiţa combinată pentru clocirea ouălor şi creşterea
puilor are o lungime de 85cm, o lăţime de 50cm în faţă şi de 40 cm în spate. Se fixează cu nişte
şipci groase, de circa 20mm. La o distanţă de 20cm de peretele lateral şi de cel din spate trece un grilaj
din nuiele, astfel încât la mijlocul lădiţei să se formeze un spaţiu izolat din 3 părţi, în
care se realizează practic clocirea. Nuielele sunt la 7 cm distanţă una de alta. Capacul are dimensiuni de
100x93cm, iar în spate şi pe lateral se formează o streaşină care poate fi înlăturată la nevoie.
Partea din faţă se închide cu două uşi – cu un grilaj din 2 şipci pe timpul zilei şi una
cu plasă, pe timpul nopţii.
În primele zile după ce puii au ieşit din ouă, dacă vremea este rece şi umedă, se poate
închide capacul de noapte, astfel ca puii de fazan să nu poată ieşi afară. Hrana se pune în spaţiul
dintre grilaj şi peretele cutiei. După câteva zile , după ce s-a observat că reacţionează la
chemarea cloştii, puii de fazan pot fi scoşi afară. Din acest considerent, lădiţa este combinată
cu o mică cuşcă în formă de curte, cu dimensiuni de 50x50x200cm. Aceasta se pune deasupra ierbii unde
fazanii au posibilitatea de a scurma după insecte şi alt gen de hrană.
Puii de fazan pot fi crescuţi în voliere cu o suprafaţă de 10-20mp. Înăuntru se pune o cuşcă
obişnuită din lemn, în care puii de fazan se adăpostesc în caz de vreme urâtă. O găină poate
avea grijă de 15-20 de pui, iar o curcă poate avea grijă de un număr de până la 30 de pui de fazan.
După ce au atins o vârstă de 20-30 de zile, puii de fazan sunt transferaţi în volierele comune.
Pentru creşterea puilor de fazan se folosesc cuşti mobile, de 3-5 mp, cu o înălţime de1-1,2 m, care se aşează pe o păşune pregătită anterior.
Modalităţile prezentate anterior sunt caracterizate printr-o serie de pierderi provocate de schimbările
meteorologice bruşte, de pierderile provocate de păsările şi animalele de pradă. În fermele moderne
de creşterea fazanilor, puii se cresc în 2 sau 3 faze, în funcţie de anotimp şi condiţii. La vârsta cea
mai fragedă, aceştia sunt crescuţi în baterii de cuşti pentru păsări, după care sunt crescuţi
iniţial, într-un coteţ cu curte şi, ulterior, în voliere.
Bateriile de cuşti sunt cu mai multe etaje. Într-o cuşcă cu dimensiuni de 3000x100x30 cm pot fi adăpostiţi
80-90 de pui, până la împlinirea vârstei de 2 săptămâni. În cazul unor rase mai mari poate fi necesar ca păsările
să fie tăiate pe durata creşterii lor. Puii de fazan îşi pot răni picioarele în gardul de sârmă
de pe podea, care are dimensiunile găurilor de 6x6 până la 12x12 mm. Prin urmare, în primele 4 zile, podeaua trebuie
să fie acoperită cu câteva bucăţi de hârtie, rogojini sau pânză groasă, care sunt îndepărtate
treptat.
Temperatura din bateria
de cuşti se modifică, conform tabelului:
Vârsta (zile)
Temperatura (°C)
1-3
32
4
31
5
30
6
29
7
28-27
8-14
26-25
15-17
24-22
18-21
22-20
După
18-20
După cea de-a 2-a săptămână de viaţă, grupul este transferat în coteţe acoperite,
cu curte pentru plimbare şi păscut. Acestea nu se încălzesc, însă temperatura nu trebuie să scadă
sub 18-20°C.
Creşterea pe podea poate fi făcută numai dacă deasupra se asigură un aşternut gros sau
se aplică nişte grătare din material plastic. Încălzirea se realizează cu ajutorul unor eleveuze.
Podeaua este acoperită cu un strat de paie curate sau talaş de cel puţin 7 cm grosime, bine uscat, nemucegăit,
bine tasat pentru ca să nu afecteze mersul puilor. În nici-un caz nu trebuie folosite aşchii de lemn, deoarece puii
de fazan pot să le înghită în loc de furaj, în aceste condiţii putând să survină chiar şi moartea.
În cazul creşterii pe podea, temperatura camerei în timpul zilei, atunci când grupul este în mişcare, se menţine
în jurul a 25-28°C, iar noaptea, când dorm, la 32°C.Ăn centrul eleveuzei, trebuie să avem 37-38°C şi la 5 cm
deasupra solului. După aceasta, temperatura se micşorează treptat, ca şi în cazul creşterii în cuşti,
în funcţie de comportamentul stolului. Temperatura se micşorează prin ridicarea eleveuzei cu 1 cm pe zi, începând
cu ziua a 6-a.
Într-o boxă de 4x4 m se introduc 350 de pui. În primele 3-4 zile puii au la dispoziţie un spaţiu mai
redus prin limitarea acestuia cu ajutorul unor cercuri de carton sau placaj. În ziua a 2-a se lărgeşte cercul, iar
în a 4-a zi se elimină. Colţurile boxei se rotunjesc (se umplu) cu talaş.
Iniţial, pentru
1mp de podea sub nişte eleveuze se instalează până la 25 sau chiar 30 de pui de fazan, al căror număr
scade, după a 9-a săptămână de viaţă, la 15-20. În ce-a de-a 7-a zi, în cazul unei vremi însorite,
puii pot fi scoşi la plimbare prin curte timp de jumătate de oră, pe urmă progresiv, timp de una, două
trei ore. De obicei, după vârsta de 3-4 săptămâni, în caz de vreme urâtă, puii sunt transferaţi în
voliere, de suprafaţă de 30-40mp, în care sunt crescuţi aproximativ 100 de pui.
După 6 săptămâni,
sunt mutaţi în voliere cu lungimi de zeci de metri. Aici ei pot creşte liber până în momentul în care sunt
valorificaţi. Se recomandă ca volierele să aibă aceeaşi lăţime cu boxele, iar lungimea
cât mai mare. Se va asigura câte 0,4mp/cap, atunci când sunt mutaţi. În fiecare volieră se vor amenaja scăldători
de nisip şi de cenuşă cu un mic adăpost acoperit. În cazul unei vremi nefavorabile, puii vor fi introduşi
în boxe sau adăposturi imediat.
Puii se cresc în hale
şi volierele aferente până la 40-50 de zile, vârstă de la care suportă relativ uşor capriciile vremii.
De la această vârstă, puii sunt introduşi în voliere de stocaj.
Acestea au suprafeţe variabile (0,5-1 ha) fiind recomandate menţinerea unor pâlcuri (boschete) alternând cu suprafeţe
cultivate cu lucernă, sorg, porumb, floarea soarelui, sfeclă furajeră, cu perioada de vegetaţie diferită,
asigurându-se astfel hrana suplimentară precum şi adăpost natural. Densitatea minimă este de 4-5 mp/cap.
În adăposturi
se vor construi mici adăposturi cu acoperiş într-o singură pantă sub care se amplasează hrănitoarele
şi adăpătoarele (câte una pentru fiecare 100 de pui). La înălţimea de 1m de la sol se vor fixa stinghii
de 3-4 m lungime, la 25 cm una de alta (50 de stinghii/ha). Din loc în loc se vor amenaja grămezi de nisip şi cenuşă,
minim 3-5 bucăţi de câte 3-5 mp. Se vor asigura cutii cu nisip şi cenuşă în hale, dacă se vor
creşte în hale până la sacrificare.
În unul din colţul
volierei se amenajează din plasă de sârmă tunelul de prindere în vederea valorificării.
Puierniţele pot
fi hale – adăpost fixe sau mobile, dotate cu sisteme de încălzire (eleveuze, ca şi pentru puii de găină).
În puierniţe, indiferent de tipul de construcţie, densitatea nu trebuie să depăşească 18-22
pui/mp.
Puierniţele mobile
(pe roţi), asemănătoare cu cele folosite pentru puii în fostele crescătoare de păsări de tip
CAP, din anii ’50-65, se instalează pe câmp, asigurând în jur un padoc demontabil (de 15x30m) cu înălţimea
de 2,5m, din plasă de sârmă cu ochiuri de sub 2x2cm dimensiune pe înălţimea de 60cm de la sol şi
de 4x4 cm pe înălţimea de la 60cm până la restul înălţimii. Sârma trebuie bine ancorata de la sol,
de preferinţă uşor îngropată pe 5-7cm adâncime, spre a nu permite ieşirea puilor pe dedesubt.
Temperatura optimă
în hala puierniţă va fi de 35-36 grade în primele 7 zile de viaţă, scăzând apoi progresiv la 32-27
grade în a 2-a săptămână de viaţă, la 25-22 grade în a 3-a săptămână şi la 21-16
grade în săptămânile 4 şi 5. puii sunt lăsaţi liberi la padocul înierbat, începând cu a 3-a săptămână
de viaţă.
După vârsta de
6 săptămâni, puii pot fi lăsaţi afară şi pe timpul nopţii, fiind introduşi în hale
numai pe vreme foarte rece.
Pe laturile padocului
sau în colţuri se amenajează copertine-umbrare, care să asigure puilor adăpost pe timp neprielnic. De
asemenea, se creează locuri cu grămezi de crengi, care să imite tufişurile.
Administrarea hranei
se face în puierniţă în primele 14 zile de viaţă, de la 3-5 săptămâni în padocuri, folosind
hrănitori (asemănătoare cu cele pentru puii de găină), asigurând un front de furajare de 3cm/cap.
adăparea se face fie în adăposturi automate sau semiautomate, fie folosind borcane aşezate cu gura în jos în
nişte farfurii de lut.
Borcanele aşezate
cu gura în jos sunt umplute cu apă, eliberând masa pe măsură ce aceasta este folosită de către pui.
Pentru adăpat trebuie folosite asemenea adăpători care să nu permită udarea pufului de pe corpul
puilor, mai ales în primele săptămâni de viaţă.